Dosarul pentru acordarea bursei sociale/bursa de ajutor ocazional se depun la Secretariatul Facultății de Științe Sociale, în perioada 22-31 octombrie 2019.
Pentru calculul bursei sociale/ajutor social ocazional, pentru semestrul I, anul universitar 2019/2020, salariul minim net pe economie este 1263 lei/lună. Pentru calculul mediei veniturilor vor fi luate în considerare lunile iulie, august și septembrie 2019.
Lista documentelor depuse pentru bursa socială/bursa de ajutor ocazional
ANUNȚ
PRIVIND ACORDAREA BURSELOR DE PERFORMANȚĂ
pentru semestrul I al anului universitar 2019-2020
Evaluarea activității științifice pentru acordarea bursei de performanță
Bursele de performanţă se acordă prin concurs organizat de Universitatea din Craiova pentru a recompensa activitatea şi rezultatele profesionale ştiinţifice de excepţie.
Bursele de performanţă se acordă studenţilor integralişti de la programele de licenţă și master cursuri de zi, începând cu anul II de studii, ţinându-se cont de următoarele criterii:
a) rezultate profesionale de excepţie (media generală pe ultimele două semestre să fie de 10 - condiție eliminatorie);
b) activitate de cercetare ştiinţifică (membru în contracte de cercetare, premii obţinute la sesiuni de comunicări ştiinţifice şi olimpiade ştiinţifice studenţeşti, articole publicate în reviste recunoscute naționale sau internaționale şi/sau cărţi de specialitate, invenții, brevete);
c) implicarea în activități extracurriculare și de voluntariat (desfășurate de UCV sau de alte entități recunoscute de UCV și COS).
Studenţii care doresc să aplice acest tip de bursă vor întocmi un dosar (plic) care cuprinde o cerere însoţită de documentele doveditoare ale performanţelor:
- premii/participări la concursuri internaționale sau naționale,
- exemplare din lucrări și articole publicate în reviste naționale sau internaționale, - participare la contracte de cercetare,
- brevete, inovații; - participări la sesiuni de comunicări științifice studențești,
- documente pentru activitățile extracurriculare și de voluntariat desfășurate de UCV sau de alte entități recunoscute de UCV și COS.
La calculul punctajului pentru acordarea bursei de performanță se vor lua în considerare numai activităţile desfăşurate în anul universitar anterior acordării.
Aprobarea burselor de performanță este de competența comisiei de acordare a burselor de la nivelul universității, la propunerea comisiilor de atribuire a burselor de la nivelul facultăților, pe baza criteriilor prezentate în Anexa 2 – Evaluarea activităților științifice pentru acordarea bursei de performanță din Regulamentul privind acordarea burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenți - Universitatea din Craiova.
Dosarele pentru acordarea bursei de performanță se depun la secretariat Prorectorat, camera 430, până la data de 31 octombrie a.c., după ce în prealabil au obținut de la facultate avizul decanatului pe cererea studentului și semnătura si stampila pe extrasul situatiei scolare.
La Universitatea din Craiova, din inițiativa Serviciului Emigrări Dolj, va fi organizată o sesiune de informare pentru studenții străini, posesori ai dreptului de ședere temporară pentru studii, cu privire la condițiile în care pot fi prestate activitățile lucrative pe teritoriul național.
Evenimentul se va desfășura în data de 22 oct. 2019, ora 12:00, la Aula Mihai I al României, în clădirea centrală a Universității din Craiova.
Vă așteptăm!
Au fost selectate 25 cadre didactice și personal administrativ în vederea efectuării unor mobilități Erasmus, cu durata a 6 zile, în anul universitar 2019-2020. Concursul s-a desfăşurat cu respectarea normelor în vigoare, iar repartizarea cadrelor didactice s-a făcut în conformitate cu numărul de locuri disponibile pentru predare/ instruire conform acordurilor semnate cu universitățile partenere. Au fost selectate următoarele cadre didactice:
Dragi colegi, dragi studenți,
Vă invităm la festivitatea de deschidere a noului an universitar, 2019-2020, la nivelul Facultății de Științe Sociale, marți, 1 octombrie 2019, în Aula „Mihai I” a Universității din Craiova, Str. A. I. Cuza, nr. 13, începând cu ora 13:00.
Vă așteptăm cu drag!
S-a deschis o nouă sesiune de înscriere pentru mobilități ERASMUS+ pentru cadrele didactice și personalul administrativ. Mobilitățile se vor desfășura în anul universitar 2019-2020. Cadrele didactice selectate deja pentru acest an universitar nu trebuie să mai depună încă o dată dosarul.
Perioada de înscriere: 26 septembrie - 4 octombrie 2019.
Dosarul de înscriere trebuie să conțină CV-ul și formularul de aplicație, disponibil pe site-ul Facultății, rubrica dedicată mobilităților cadrelor didactice: dosarul de candidatură.
Dosarele se depun la biroul 410, după ce este luat un număr de înregistrare de la secretariat (411).