Cafenea Publică ”Rolul și locul femeii în istorie și societate”

Adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU, “Ziua internațională a femeii” se celebrează anual la 8Martie pentru a marca independența femeilor, realizările sociale ale acestora și lupta lor împotriva discriminării și violenței.

Cu această ocazie, cadrele didactice, de gen feminin, ale Facultății de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova, organizează o cafenea publică cu tema “Rolul și locul femeii în istorie și societate”, menită să dezbată teme importante circumscrise acestui subiect: Regina Maria si Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920); Lupta de emancipare politică a femeilor din România – abordare istorică; Modele feminine în politica internațională: de la Angela Merkel la Regina Elisabeta a II-a; Feminism și feminitate în societatea americană: sec. XX-XI;Anul 2016 și alegerile prezidențiale în Statele Unite ale Americii - este scena politică internatională pregatită pentru o femeie la Casa Alba?; Reprezentativitatea femeilor în politică la nivel global/european;Promovarea egalităţii de gen în cadrul politicilor europene sociale și economice; Femeia modernă între familie și carieră;Atitudini și stiluri de viață ale femeii din societatea românească. Efecte și riscuri asumate: consum comercial, celibat, carieră, infertilitate, etc.;Femeia şi conflictele de rol. Surse de vulnerabilitate şi sprijin social; Diferențele de gen în practica religioasă: de ce sunt femeile mai religioase decât bărbaţii? ; Cultura organizațională între feminitate și masculinitate
Dezbaterea va avea loc marți, 8 Martie 2016, între orele 13:30-16:00 la Eco Marony Trattoria, pe esplanada Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova.
Pentru mai multe informații despre eveniment, vă rugăm să vă adresaţi Dnei. Asist. Cercetare Dr. Densia Victoria Dragomir, e-mail: [email protected].

Decan,
Conf.univ.dr. Ionuț Virgil Șerban

Afis CAFENEA PUBLICA 8 martie 2016

TEME CAFENEA PUBLICĂ
"Rolul și locul femeii în istorie și societate"

Prof. Univ. dr. Adriana Neacșu - ”Este, oare, filosofia, apanajul bărbaților ?
Conf. Univ. dr. Marusia Cârstea - Regina Maria si Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920)
Conf. Univ. dr. Anca Parmena Olimid - Feminism și feminitate în societatea americană: sec. XX-XI
Lect. Univ. Dr. Andreea Mihaela Niță Atitudini și stiluri de viață ale femeii din societatea românească. Efecte și riscuri asumate: consum comercial, celibat, carieră, infertilitate, etc.
Lect. Univ. dr. Gabriela Motoi - Reprezentativitatea femeilor în politică la nivel global/european
Lect. Univ. dr. Emilia Maria Sorescu - Femeia şi conflictele de rol. Surse de vulnerabilitate şi sprijin social
Lect. Univ. dr. Cătălina Maria Georgescu - Cultura organizațională între feminitate și masculinitate
Asist. Univ. dr. Mihaela Bărbieru - Lupta de emancipare politică a femeilor din România – abordare istorică
Asist. Univ. Dr. Alexandra Porumbescu - Modele feminine în politica internațională: de la Angela Merkel la Regina Elisabeta a II-a
Asist. Univ. dr. Cristina Goga - Promovarea egalităţii de gen în cadrul politicilor europene sociale și economice
Asist. Univ. Dr. Mihaela Camelia Ilie - Anul 2016 și alegerile prezidențiale în Statele Unite ale Americii - este scena politică internatională pregatită pentru o femeie la Casa Alba?
Asist. Univ. dr. Veronica Gheorghiță - Diferențele de gen în practica religioasă: de ce sunt femeile mai religioase decât bărbaţii?
Asist. Univ. dr. Cristina VădăstreanuFemeia modernă între familie și carieră

Despre noi

Facultatea de Științe Sociale oferă studii superioare de licență, master și doctorat. Pentru licență, studenții pot opta pentru specializările: Asistență Socială; Filosofie; Istorie; Relații Internaționale și Studii Europene; Sociologie; Științe Politice. În cadrul Facultății funcționează 4 programe de master: Dezvoltare regională și intervenție socială; Filosofie aplicată în organizații și mediul de afaceri; Românii în istoria Europei; Securitate națională și euro-atlantică. Studiile doctorale sunt organizate în domeniile Istorie, Sociologie, Știința Sportului și Educația Fizică.

Viziunea care ghidează în acest moment Facultatea de Științe Sociale se bazează pe profesionalism, corectitudine, transparență, cooperare instituțională națională și internațională.
Studenții Facultății de Științe Sociale beneficiază de o pregătire foarte aplicată, de posibilitatea de a studia, prin programul ERASMUS+, la o universitate din Europa, din Italia, Franța, Spania, Grecia, Polonia, Portugalia etc. și de asista la cursuri interactive, susținute de titularii Facultății, dar și de specialiști din alte țări, în cadrul conferințelor sau a mobilităților internaționale ERASMUS+.
Toți absolvenții Facultății de Științe Sociale pot lucra sau lucrează în învățământul preuniversitar, în domeniile comunicării și cercetării științifice.

Printre partenerii de practică studențească și cercetare științifică ai Facultății de Științe Sociale se numără: Muzeul Olteniei, Șantierul arheologic Sucidava-Celei, Corabia, jud. Olt, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor”, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Arhivele Naționale din România, Serviciul Județean Dolj (istorie); Consiliul Județean Dolj, Parlamentul României, CEPOS: Centrul de Studii Politice Post-Comuniste (științe politice); DGSASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj), Asociația „Vasiliada” Craiova (asistență socială); Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova, Institutul Social Oltenia, Direcția Regională de Statistică-Dolj (sociologie); Ministerul Fondurilor Europene, Institutul European (RISE); Institutul de Filosofie al Academiei Române (filosofie).

 

Date de contact

Contact

Facultatea de Ştiinţe Sociale, Str. A. I. Cuza, Nr. 13
Craiova, Dolj, România, Cod poștal: 200585

Tel: (0351) 403.149
Fax: (0351) 403.140
E-mail: [email protected]

Facebook: Facultatea de Științe Sociale

Secretariat

Program de lucru cu studenţii şi publicul:

Secretar Şef: LUNI-JOI orele 12:00-14:00

Secretariat Licenţă şi Master: LUNI-JOI orele 12:00- 14:00

VINERI nu se lucrează cu publicul